Încă din 1738, omul de știință elvețian Daniel Bernoulli a folosit metoda presiunii diferențiale-bazată pe prima ecuație Bernoulli-pentru a măsura debitul de apă. Mai târziu, italianul GB Venturi a investigat utilizarea tubului Venturi pentru măsurarea debitului și și-a publicat descoperirile în 1791.
În 1886, americanul Clemens Herschel a aplicat principiul tubului Venturi pentru a crea un dispozitiv practic pentru măsurarea debitului de apă.
De la începutul secolului până la mijlocul secolului XX, principiile de măsurare stabilite s-au maturizat treptat; cercetătorii nu și-au mai limitat gândirea la metodele existente, ci s-au angajat pe noi căi de explorare.
În anii 1930, au început să apară metode de măsurare a vitezei de curgere a lichidelor și gazelor folosind unde acustice. Cu toate acestea, s-au făcut puține progrese semnificative în acest domeniu înainte de cel de-al Doilea Război Mondial; Abia în 1955 a fost introdus debitmetrul Maxson-care folosea metoda circulației acustice- în scopul de a măsura fluxul de combustibil pentru aviație.
Începând cu anii 1960, instrumentele de măsurare a debitului au început să evolueze spre o mai mare precizie și miniaturizare.
Odată cu avansarea rapidă a tehnologiei cu circuite integrate, debitmetrele cu ultrasunete care încorporează tehnologia cu buclă blocată de fază{0}}au câștigat o adoptare pe scară largă. Mai mult, aplicarea extinsă a microcalculatoarelor a îmbunătățit semnificativ capacitățile de măsurare a debitului; de exemplu, integrarea microcalculatoarelor în Velocimetre Laser Doppler a permis procesarea unor semnale mai complexe.